Dermato-cosmetice REVIDERM

Dermato-cosmetice

“Dermato-cosmeticele” sunt “cosmetice” care oferă pielii curățare, protecție, îngrijire și tratament. Sunt creaturi care trăiesc la graniță și au cetățenie dublă. Iau ce este mai bun pentru ele din două lumi: cosmetică și dermatologie/dermato-farmacologie.

În primul rând, aduc concentrații mari de substanțe active in piele. Active biologic – adică modifică structura și funcțiile pielii, talent pe care îl au în comun cu rudele lor, farmaceuticele.

Atenție deosebită se acordă absorbției în piele. Acolo unde substanțele active sunt prea uriașe sau prea “delicate” pentru a se deplasa singure prin piele, sunt angajați “cărăuși”. Sunt vehicule care le protejeaza și le transportă la destinație (epiderm/derm, locul unde au treabă de făcut) .

Se ține la mare cinste și blândețea față de piele. Cu toate aceste cantități mari de substanțe active, reacția pielii ar putea fi exagerată. În formulă se adaugă și elemente blânde, protectoare, emoliente, calmante.

Combinațiile inteligente de substanțe care lucrează bine în echipă asigură efecte multiple în piele și acțiune energică pe mai multe planuri. Problema de tratat este atacată simultan din mai multe unghiuri. Este un avantaj. În același timp, complică puțin prescripția și cere virtuozitate și cunoștinte serioase în ce privește pielea, problemele ei și remediile cosmetice. Muzica “după ureche” nu prea mai funcționează la acest nivel.

Dermato-cosmetice REVIDERM

Reviderm și Cellucur sunt două familii de performeri în tratamentul și îngrijirea pielii.

Gândite sub formă de concepte dermato-cosmetice pentru problemele variate ale pielii, sunt construite pe o fundație științifică solidă. Oferă soluții care pot fi combinate pentru a se mula perfect pe profilul fiecărui caz în parte. Tratamentele vor fi adaptate tipului de piele, nevoilor de moment ale pielii, anotimpului.

Remediile Reviderm sunt formulate pentru regenerarea pielii deteriorate (vinovați: diverși factori de mediu) și/sau îmbătrânite (vinovată: curgerea anilor). Adaugă apărare și conservare…

Cellucur aduce soluții pentru pielea cu probleme:

  • Pielea tânără cu impurități și acnee;
  • Protecția pielii tinere și încetinirea declinului și a îmbătrânirii.
  • Cuperoză (rozacee) și alte probleme vasculare ale pielii (telangiectazii)
  • Cicatrici, vergeturi;
  • Îngrijirea corpului & celulita.

Formulele sunt gândite tinând cont de diverse condiții ale pielii care pot declanșa, complica sau agrava problema de bază (inflamație, uscăciune/deshidratare, sensibilitate a pielii).

REVIDERM nu se vinde în farmacii. Se găseste doar în cabinete de cosmetică/dermato-cosmetică, unde sunt recomandate de specialiști. Magazinul online, www.reviderm.ro este deservit de un cabinet online cu un dermatolog atașat. Diagnosticul este construit urmărind 6 caracteristici ale pielii.

Se crează astfel condițiile ideale pentru o întâlnire cu urmări: PROBLEMA își întâlnește perechea, SOLUȚIA potrivită.

Dr. Tent